Terapeutica bolilor spirituale, Jean-Claude Larchet

„În vremea călcării poruncii de către Adam, diavolul s-a străduit să rănească și să întunece omul lăuntric, mintea care conduce și privește spre Dumnezeu. De atunci, ochii lui au privit către cele rele și către patimi, rămânând închiși față de bunurile cerești. Astfel, sub efectul acestei răniri grave, nimeni nu putea să-l vindece. Nici unul dintre drepti, dintre Părinți, dintre profeți sau patriarhi n-a putut să vindece sufletul rănit din început cu o rană nevindecabilă.

A venit Moise, dar nu a adus o vindecare completă. Au urmat preoții, darurile, sărbătorile, lunile noi, spălările rituale, jertfirile, arderile de tot și toate celelalte mijloace de îndreptare din vremea Legii; însă sufletul n-a putut fi vindecat de curgerea necurată a cugetelor celor necurati, și toată dreptatea ei n-a putut să-l vindece”.

Era limpede că omenirii îi trebuia, după cum spune Sfântul Ioan Scărarul, un doctor, un chirurg a cărui pricepere să fie pe măsura mărimii bolii și rănilor ei. Singur Iisus Hristos, ca Dumnezeu care S-a făcut om, rămânând în același timp Dumnezeu, era doctorul potrivit. De aceea, pentru că numai El putea să-l vindece pe om, Dumnezeu-Tatăl, din nesfârșita Sa milă și iubire față de neamul omenesc și ca răspuns la plângerea și rugăciunile profeților și ale mulțimii de sfinți, L-a trimis pe pământ.